Valea Doftanei · Teșila

Liniște.Natură.Nordlys.

Trei căsuțe intime, unde natura nu este decor, ci parte din experiență, la doar 100 km de București

Lacul Paltinu, Valea Doftanei
În trecut · 2021–2022

De la un drum prin țară la primele temelii

Totul a început cu dorința de a crea un loc unde liniștea și natura să fie în prim-plan. În plimbările noastre prin țară am descoperit acest colț al Văii Doftanei, cu peisaje autentice și faimoasa cașcavea de Doftana. Timp de un an am căutat terenul potrivit, iar în 2022 am început construcția propriu-zisă – drumuri lungi, nopți nedormite, încercări și greșeli, dar și bucuria fiecărui pas înainte.

Căsuța DOFTstudio 1
Acum

Trei căsuțe printre munți

Așa s-a născut Nordlys Retreat – un proiect gândit pentru cupluri, familii sau pentru cei care vor să îmbine munca cu aerul curat și liniștea muntelui. Cele trei căsuțe DOFTmini, DOFTstudio 1 și DOFTstudio 2 au fost construite cu grijă, fiecare cu o curte proprie de 100–150 mp.

Suntem aproape de centrul satului Teșila, dar suficient de retrași încât sa te poți bucura de liniște și confort. Te invităm să faci parte din poveste, să descoperi aerul curat, răsăriturile peste munți, serile petrecute în ciubăr și bucuria de a fi, pur și simplu, mai aproape de tine și de natură.

Facilități

Parcare supravegheată video
Statie incarcare auto
Curte privată
Firepit
Wi-Fi
Ciubăr încălzitDisponibil în DOFTmini și DOFTstudio 2
Nordlys Retreat
Nordlys Retreat
Nordlys Retreat
Nordlys Retreat
Nordlys Retreat
Nordlys Retreat
Nordlys Retreat
Nordlys Retreat
Nordlys Retreat

Amenities

Foişor
Bucătărie complet utilată
Frigider
Masă de dining
Prosoape și așternuturi premium
Halate
Șampon, gel de duș
Uscător de păr
Wi-fi
Smart TV
Aer conditionat
Grătar electric
Coffee and tea corner
Working deskDisponibil în DOFTstudio 1 și DOFTstudio 2

House Rules

Check in: începând cu ora 16:00
Check out: până în ora 11:00
Fumatul în căsuțe este strict interzis
Nu acceptam animale de companie
Fără încălțăminte în interior